Alejandra Pizarnik,”La notte”- „Noaptea”-”La nuit”-”La noche”

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Alejandra Pizarnik,”La notte”- „Noaptea”-”La nuit”-”La noche”

Știu puțin despre noapte
dar noaptea pare să mă cunoască,
și, mai mult, are grijă de mine ca și cum m-ar iubi,
îmi acoperă conștiința cu stele.

Poate că noaptea este viața și soarele este moartea.

Poate că noaptea nu este nimic
și presupunerile despre ea sunt nimic
și nimic sunt fiintele care o trăiesc.
Poate că cuvintele sunt singurul lucru care există
în hăurile enorme ale secolelor
care zgărie sufletul cu amintirile lor.

Dar noaptea trebuie să știe mizeria
care bea din sângele și din ideile noastre.
Trebuie să arunce ură peste privirile noastre
cunoscându-le pline de interese, de dezacorduri.

Dar ascult uneori noaptea plângând în oasele mele.
Lacrima sa imensă delireaza
și strigă că ceva s-a dus pentru totdeauna.

Într-o zi ne vom întoarce sa fim.

-Traducere – Cătălina Franco-
––––––––––––––-
So poco della notte
ma la notte sembra sapere di me,
e in più, mi cura come se mi amasse,
mi copre la coscienza con le sue stelle.

Forse la notte è la vita e il sole la morte.

Forse la notte è niente
e le congetture sopra di lei niente
e gli esseri che la vivono niente.
Forse le parole sono l’unica cosa che esiste
nell’enorme vuoto dei secoli
che ci graffiano l’anima con i loro ricordi.

Ma la notte deve conoscere la miseria
che beve dal nostro sangue e dalle nostre idee.
Deve scaraventare odio sui nostri sguardi
sapendoli pieni di interessi, di non incontri.

Ma accade che ascolto la notte piangere nelle mie ossa.
La sua lacrima immensa delira
e grida che qualcosa se n’è andato per sempre.

Un giorno torneremo ad essere.

(Traduzione – Florinda Fusco-
––––––––––––––
Je connais si peu de la nuit
mais la nuit semble bien me connaître
et plus encore elle m’assiste comme si je le désirais
elle recouvre l’existence avec ses étoiles
Peut-être la nuit est-elle la vie et le soleil la mort.
Peut-être que la nuit n’est rien
toute conjecture à ce sujet n’est rien
et rien les êtres qui l’ont vécu
Peut-être que les mots seraient tous là uniques
dans l’immense vide des siècles
on fouaille l’âme avec leurs souvenirs
mais la nuit sait la misère
qui boit notre sang et nos idées
elle doit vomir nos regards
sachant notre trop plein d’intérêt et de confusion
Mais il se peut que j’entende pleurer la nuit dans mes os
Ses immenses larmes délirantes
et ses cris parce que quelque chose s’en est allé depuis toujours.
Redevenir encore une fois un être.
–––––––––––––-
Poco sé de la noche
pero la noche parece saber de mí,
y más aún, me asiste como si me quisiera,
me cubre la existencia con sus estrellas.

Tal vez la noche sea la vida y el sol la muerte.

Tal vez la noche es nada
y las conjeturas sobre ella nada
y los seres que la viven nada.
Tal vez las palabras sean lo único que existe
en el enorme vacío de los siglos
que nos arañan el alma con sus recuerdos.

Pero la noche ha de conocer la miseria
que bebe de nuestra sangre y de nuestras ideas.
Ella debe arrojar odio a nuestras miradas
sabiéndolas llenas de intereses, de desencuentros.

Pero sucede que oigo a la noche llorar en mis huesos.
Su lágrima inmensa delira
y grita que algo se fue para siempre.

Alguna vez volveremos a ser.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s