Juan Gelman, „Noblețe”-”Nobleza”

Juan Gelman, „Noblețe”-”Nobleza”

Poemul e palid și nobil.

Nu schimbă nimic, nu mută dealuri, nu

dă măcar un singur fruct roșu, nici

nu face zgomotul celui ce rupe

o bucată de pâine pentru a da

o bucată de pâine. Se aciuează într-un colț și

nu se plânge.

Trăiește în tot ceea ce se înalță

în aer ca să se nască.

Nici nu cere-a fi vizitat.

Îi este destul cu ce nu s-a întâmplat.

-traducere de Catalina Franco-
_______________________________

El poema es pálido y noble.

No cambia nada, no curva colinas, no

da una sola fruta roja, ni

hace el ruido de quien arranca

un pedazo de pan para dar

un pedazo de pan.

Se acuclilla en un rincón y

no se queja.

Vive en todo lo que se alza

al aire y de nacer.

Ni pide que lo visiten.

Le basta con lo que no sucedió.

Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, în aer liber
Reclame

Marius Torres , ”Lied fur Mahalta”-”Cânt pentru Mahalta ”-”Canco a Mahalta”

Marius Torres , ”Lied fur Mahalta”-”Cantec pentru Mahalta ”-”Canco a Mahalta”

Es strömen unsere Seelen wie zwei parallele Flüsse.
Sie nehmen den gleichen Weg unter dem gleichen Himmel.

Wir können unsere ruhigen Leben einander nicht nähern:
zwischen den beiden ist ein Land von Zypressen und Palmen.

In den gelben Mäandern der Lilien, grün von der Stille,
spüre ich, wie du mir folgst, deinen sanften Pulsschlag.

Und ich lausche deinem freundlichen, sprudelnden Wasser
von der Quelle bis zum Meer, unserer alten Heimat.

-Traducere de Roland Erb-
__________________________

Sufletele noastre curg – două râuri alături.
Aceeași cale străbat sub aceleași ceruri

Nu putem uni viețile noastre calme:
O țară de chiparoși și palmieri e-între ele.

În aurii meandre de crini, în pacea pajiștii,
Iți simt, de parcă m-ar urmări, bătaia suavă a inimii.

Și-ți ascult apa iubită, năvalnică,
De la izvor la mare, patria noastră antică.

-traducere de Catalina Franco-
_______________________________

Corren les nostres animes com dos rius paral.lels.
Fem el mateix camí sota els mateixos cels.

No podem acostar les nostres vides calmes:
entre els dos hi ha una terra de xiprers i de palmes.

En els meandres grocs de lliris, verds de pau,
sento, com si em seguís, el teu batec suau.

I escolto la teva aigua tremolosa i amiga,
de la font a la mar, la nostra patria antiga.

Este posibil ca imaginea să conţină: ocean, cer, în aer liber, apă şi natură

T.S.Eliot,”Waste Land”

T.S.Eliot,”Waste Land”

…Aprilie-i luna cea crudă, înflorind
Cu liliac țara moartă, învălmășind
Memorie și dorință, scormonind
Rădăcinile ascunse ploaia de primăvară.
Iarna ne-a ținut de cald, învăluind
Pământul în neaua uitării, hrănind
Plăpânda viață cu tuberculi uscați.
Vara ne-a surprins …

-traducere de Catalina Franco-

_____________________

..April is the cruellest month, breeding
Lilacs out of the dead land, mixing
Memory and desire, stirring
Dull roots with spring rain.
Winter kept us warm, covering
Earth in forgetful snow, feeding
A little life with dried tubers.
Summer surprised us …

Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, stând în picioare

Fernando Pessoa, ”Muore giovane”

Tânăr moare cel îndrăgit de ceruri, spune un precept de-antică înțelepciune.

Că desigur e imaginația cea care tânjește după noi lumi,

că arta le simulează – sunt semne izbitoare de divină iubire.

Aceste daruri zeii nu ni le-acordă ca să ne fericească, ci ca să le fim lor asemeni.

Cine iubește, iubește numai pe cel cu el egal, așadar, iubindu-l, cu el însuși îl face egal

Însă, fiindcă oamenii nu pot fi egali cu zeii, din moment ce Soarta i-a separat,

cel ales nu rămâne decât un simplu om și nici la Dumnezeu nu se ridică prin divină iubire:

rămâne doar ca un zeu fals, bolnavul imaginației lui. […]

-traducere de Catalina Franco-
_________________________

Muore giovane colui che al Cielo è caro, è un precetto dell’antica sapienza.

E sicuramente l’immaginazione, che vagheggia nuovi mondi,

e l’arte che nelle opere li simula, sono flagranti segni dell’amore divino.

Questi doni gli dèi non li concedono perché siamo felici, ma perché siamo loro pari.

Chi ama, ama soltanto il suo uguale, in quanto, amandolo, lo rende uguale a se stesso.

Ma poiché gli uomini non possono essere uguali agli dèi, dato che il Fato li separò,

l’eletto non resta semplice uomo né si eleva a dio attraverso l’amore divino:

stagna soltanto come dio finto, malato della sua finzione.

Fernando Pessoa

Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, stând în picioare, copac, în aer liber şi natură

Antonia Pozzi,”Poesia”

Căci Poezia are această datorie sublimă
sa ia toată durerea
care clocotește și izbucnește în suflet,
să o liniștească, să o transfigureze
în calmul suprem al artei,
la fel cum râurile se transformă
în întinderea cerească a mării.

-traducere de Catalina Franco-
______________________________

Perché la Poesia ha questo compito sublime
di prendere tutto il dolore
che ci spumeggia e ci rimbalza nell’anima
e di placarlo,di trasfigurarlo
nella suprema calma dell’arte,
cosi come sfociano i fiumi,
nella celeste vastita del mare?

Antonia Pozzi, 1933

Este posibil ca imaginea să conţină: cer, nor, munte, natură şi în aer liber

Cesare Pavese, ”Pe-o coamă de deal”-” Sul fianco d’una collina”

Cesare Pavese, ”Pe-o coamă de deal”-” Sul fianco d’una collina”

Pe-o coamă de deal
o cărare pietroasă se întinde
dinspre văile largi care pleacă în urcuș domol
spre vârful îndepărtat.
Uneori, drumul din față se face așa de abrupt
că după câțiva pași deja ajunge la cer
iar cei care urcă nu vad
decât marginea îngustă a zării,
pe deal
unde cresc ierburi,
întinzându-se spre cerul înalt, albastru
dar de un albastru atât de intens și luminos
că norii albi rătăcitori
pe bolta așa apropiată și înaltă,
adâncind strălucirea diafană
n-ar putea s-o facă mai limpede.
Pe creasta cea mai de sus,
cu rădăcini în piatră și ramuri pe cer,
un măr, un trunchi mic,
unește pământul cu infinitul.
Și nimic nu se mișcă
doar răsuflarea
ce mângâie totul în jur
și care din cer coboară.
Aici viața e-un vis.
Și imediat ce-ajung acolo
și-mi ridic ochii în sus
amintirea ei în inimă-mi tremură
și-mi umflă pieptul.
Aici am visat cel mai frumos vis al meu.
Cu ea să vin
înaintea infinitului
în tăcere să stăm
în bătaia puternic-a inimii.
Să ne spunem cuvinte dulci
așa, încet,
ca răsuflarea ușoară
care adie în jur.
Să mă uit în ochii adânci, în adâncii ei ochi
dar atât de senini,
tulburați și ei
de vise și lacrimi,
cum e și sărman sufletul meu
ce-acum se pierde în visul ferice
senin și dulce ca cerul albastru.
Și să-i vorbesc să-i vorbesc încet
strâns lângă ea, lângă trupu-i fragil
subțire și-înmiresmat,
ce palpită de viața de vis
ce nu pare, nu poate a fi omenească
pentru acei ochi și pentru-acel chip
obosit de durere.
Și când, chiar sub cer,
înaintea infinitului
norii albi se împrăștie,
uimit de-a fi alături de ea,
buzele mele se strâng și ard
în spasmul unui sărut
pe care nicicând nu-l voi da
și care în inima mea rămâne,
asa dulce, așa otrăvit.
Și nimic nu se mișcă în jur
decât răsuflarea vântului.
Părul meu se-învolbură
ca iarba pe coastă,
ca norii pe cer,
de același răsuflet purtați.
Totul totul este întotdeauna la fel aici,
în infinitul unei priveliști de vis
eu pierdut mă uit în jur
și singur sunt singur.

-traducere de Catalina Franco-
_________________________

Sul fianco d’una collina
si stende un sentiero sassoso
dalle larghe curve che s’indugiano nell’ascesa lenta
alla vetta lontana.
E a tratti la via dinnanzi si fa così ripida
che dopo qualche passo balza nel cielo
e chi sale non può più scorgere
che il limite breve dell’infinito,
il ciglione del colle
dove pendono erbe,
proteso sul cielo, alto, azzurro
ma di un azzurro così intenso e lieve
che le nuvole bianche vaganti
nella volta così vicina ed alta,
accrescendone la leggerezza diafana
non possono farlo più puro.
Sul ciglione estremo,
colle radici nel terreno sassoso ed i rami nel cielo,
un melo, piccolo tronco,
unisce contorcendosi la terra all’infinito.
E nulla si muove
tranne il respiro
che accarezza tutto d’intorno
e discende dal cielo.
Qui la vita è dei sogni.
Ed appena io vi giungo
e levo gli occhi in alto
il suo ricordo mi trema nel cuore
e mi gonfia il petto.
Qui ho sognato il mio sogno più bello.
Venire con lei
fin dinnanzi a questo infinito
e arrestarci in silenzio
al battito sconvolto del cuore.
Dirci le cose più dolci
così, sommessamente,
come il lieve respiro
che s’agita intorno.
Guardarla negli occhi, negli occhi profondi,
ma tanto sereni,
travagliati anch’essi
di sogni e di pianto,
come la mia povera anima
che si perde ora dietro a questo sogno struggente
ma sereno e dolce come il cielo azzurro.
E parlarle parlarle sommesso
stretto a lei, al suo corpo fragile
fatto di esilità e di profumo,
che palpita di una vita di sogno
che non potrei non potrei credere umana
se non fosse di quegli occhi e del volto
logori dal dolore.
E quando, solo sotto il cielo,
dinnanzi all’infinito
cosparso di nuvole bianche,
fantastico così d’esserle accanto,
mi si contraggono le labbra e bruciano
nello spasimo di un bacio
che mai le potrò dare
e mi resta nel cuore,
dolcissimo e avvelenato.
E nulla si muove d’intorno
tranne il respiro del vento.
I miei capelli si agitano
come le erbe sul ciglione,
come le nuvole in cielo,
mossi dallo stesso soffio.
Tutto tutto è sempre uguale intorno,
un paesaggio di infinito e di sogno
ma io giro gli occhi smarrito
e sono solo solo.

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

T. S. Eliot, ”Burnt Norton ”

 

T. S. Eliot, ”Burnt Norton ”

I

Timp prezent timp trecut
Amândouă-s poate prezent în timpul care va fi,
Și timp viitor conținut în ce-a fost.
Dacă timpul tot este veșnic prezent,
Timpul tot este pierdut irevocabil.
Ce-ar fi putut fi e-o presupunere
Rămânând ca posibilitate veșnică
Doar într-o lume-a poveștilor.
Ce-ar fi putut fi și ce-a fost
Tind spre un capăt, ce totdeauna-i acum.
Ecoul pașilor ne tropăie-n minte
De-a lungul drumului pe unde noi n-am umblat
Către ușa nicicând de nimeni deschisă
A grădinii de trandafiri. Cuvintele mele-s ecou
În mintea ta, așadar.
Dar de ce oare
Tresare praful de pe vasul cu petale de trandafir
Eu nu știu.

-traducere de Catalina Franco-
_________________________

 

I

Time present and time past
Are both perhaps present in time future,
And time future contained in time past.
If all time is eternally present
All time is unredeemable.
What might have been is an abstraction
Remaining a perpetual possibility
Only in a world of speculation.
What might have been and what has been
Point to one end, which is always present.
Footfalls echo in the memory
Down the passage which we did not take
Towards the door we never opened
Into the rose-garden. My words echo
Thus, in your mind.
But to what purpose
Disturbing the dust on a bowl of rose-leaves
I do not know.

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.