Yves Bonnefoy, ” Frumusețea ” -”La beaute’ ”

 

49205909_1944783478940000_9016676731439808512_n

 

Yves Bonnefoy, ” Frumusețea ” -”La beaute’ ”

Cea care ruinează ființa, frumusețea,
Va fi torturată, trasă pe roată,
Dezonorată, acuzată, făcută sânge
Și țipăt, și noapte, despuiată de-orice bucurie –
Sfâșiată pe gratii înainte de zori,
Sau călcată-n picioare pe drum, călărită,
Disperarea noastră cea mare e că viețuiești
În inima pe care tu ne-o înduri, vocea noastră
Umilind printre lacrimi, ca să-ți strige că ești
Mincinoasa, madama întunecatului cer.
De dorință arși, deși într-un trup bolnav.
Păcat de inima ce duce totu-n noroi.

-Traducere de Catalina Franco-
_________________________

Celle qui ruine l’etre, la beauté,
Sera suppliciée, mise a la roue,
Déshonorée, dite coupable, faite sang
Et cri, et nuit, de toute joie dépossédée —
O déchirée sur toutes grilles d’avant l’aube,
0 piétinée sur toute route et traversée,
Notre haut désespoir sera que tu vives,
Notre coeur que tu souffres, notre voix
De l’humilier parmi tes larmes, de te dire
La menteuse, la pourvoyeuse du ciel noir.
Noue désir pourtant étant ton corps infirme.
Notre pitié ce coeur menant a toute boue.

Reclame

Yves Bonnefoy, ” Frumusețea ” -”La beaute’ ”

 

49205909_1944783478940000_9016676731439808512_n

Yves Bonnefoy, ” Frumusețea ” -”La beaute’ ”

Cea care ruinează ființa, frumusețea,
Va fi torturată, trasă pe roată,
Dezonorată, acuzată, făcută sânge
Și țipăt, și noapte, despuiată de-orice bucurie –
Sfâșiată pe gratii înainte de zori,
Sau călcată-n picioare pe drum, călărită,
Disperarea noastră cea mare e că viețuiești
În inima pe care tu ne-o înduri, vocea noastră
Umilind printre lacrimi, ca să-ți strige că ești
Mincinoasa, madama întunecatului cer.
De dorință arși, deși într-un trup bolnav.
Păcat de inima ce duce totu-n noroi.

-Traducere de Catalina Franco-
_________________________

Celle qui ruine l’etre, la beauté,
Sera suppliciée, mise a la roue,
Déshonorée, dite coupable, faite sang
Et cri, et nuit, de toute joie dépossédée —
O déchirée sur toutes grilles d’avant l’aube,
0 piétinée sur toute route et traversée,
Notre haut désespoir sera que tu vives,
Notre coeur que tu souffres, notre voix
De l’humilier parmi tes larmes, de te dire
La menteuse, la pourvoyeuse du ciel noir.
Noue désir pourtant étant ton corps infirme.
Notre pitié ce coeur menant a toute boue.