Stefan Augustin Doinas,”Mistreţul cu colţi de argint”-”The Silver-tusked Boar”-”Le sanglier aux crocs d’argent”

 

12249987_884755554942803_4910867974379293044_n

 

Stefan Augustin Doinas,”Mistreţul cu colţi de argint”-”The Silver-tusked Boar”-”Le sanglier aux crocs d’argent”

Un prince de Levant, amoureux de la chasse,
qui passait par la plus ténébreuse forêt,
à peine traversant buissons et crevasses,
il jouait de la flûte d’os et disait :

– Allons chasser dans les forêts épaisses
l’affreux sanglier aux crocs argentés,
qui change toujours dans les bûches creuses
de patte et de poil et son œil éclairé…

– Seigneur, disaient les servants aux cors,
ce sanglier ne vient par ici,
mieux vaut abattre les bêtes aux cornes,
ou les rouges renards, ou les lièvres petits…

Mais le prince hardi s’avançait souriant
parmi les arbres, attentif aux couleurs,
la douce biche dans son trou laissant
et le lynx qui rit aux yeux en lueurs.

En coupant les bruyères, sous les hêtres, il disait :
– Il tourne, fait des signes pour nous, le voilà
pas loin, le sanglier aux crocs argentés :
allons le frapper à la flèche en bois !…

– Seigneur, c’est l’eau qui joue dans le bois,
disait le servant d’un regard fier,
mais il répondit en tournant : Tais-toi là…
Et l’eau scintillait comme un croc d’sanglier

Sous les ormes, dirigeant des cortèges dissipés :
– Regardez comme il pouffe et gratte solitaire
à travers les pays, ô, ses crocs argentés !
allons le frapper à la flèche en fer.

– Seigneur, l’herbe frémisse sous ces arbres-là,
disait le servant d’un sourire trop osé.
Mais il répondit en tournant : Tais-toi là…
Et l’herbe scintillait comme un croc d’sanglier.

Sous les sapins, vers les cimes, il les menait :
– Voilà où il dort et trouve son lieu
le sanglier fantastique des contes de fées,
allons le frapper à la flèche de feu.

– Seigneur, la lune scintille dans le bois,
disait le servant qui bien s’en moquait.
Mais il répondit en tournant : tais-toi là…
Et la lune scintillait comme un croc d’sanglier.

Mais hélas ! Sous les pâles étoiles du ciel,
comme il se penchait sur la source, vers le soir,
un énorme sanglier vint là en colère,
le trainant comme un fauve dans la rousse poussière.

Quelle est la bête qui me fait cette blessure
et arrête la chasse de mon cher sanglier ?
Quel noir oiseau git et pleure dans la lune ?
Quelle feuille fanée vient sans cesse me frapper ?

– Seigneur, c’est ce sanglier lui-même, qu’on chasse,
aux crocs comme l’argent, qui vraiment te blessa.
Écoute les chiens aboyant sur ses traces,
mais il répondit en tournant : Tais-toi là…

Mieux, de ton cor sonne sans cesse vers l’azur
jusqu’à ma mort, que tu sonnes longtemps…
Et la lune tomba parmi cimes, et le cor,
comme promis, il sonna, mais assez peu de temps.
________________________________________
A prince from the East with a fondness for hunting
through forests of darkness was trudging his way.
While striving and toiling a pathway to render,
a flute he was playing and this he would say:

„Oh come, let us hunt in mysterious forests
the silver-tusked boar that is stalwart and sly;
in secretive hiding he daily reshuffles
his hoof and his fur and his glistening eye… ”

„My Lord”, said his servants, his yeomen and huntsmen,
„that boar is not known to have roamed around here.
So what we should chase are those flamy-furred foxes,
or frolicky rabbits, or fidgety deer…”

The prince did not listen, he just went on smiling
and gazing at colors, in constant advance.
He heeded no doedeer, he minded no stagdeer,
he never afforded the lynxes a glance.

He pushed off the weeds as he stood under beechtrees:
„Oh, look how he’s whirling, in turbulent mood!
The silver-tusked boar is no doubt very near us!
Come on, let us smite him with arrows of wood!”

„My Lord, ‘tis the water, reflecting the light rays”,
his cunning retainer was quick to remark.
„Enough!”, he retorted, beholding the water
that gleamed like the tusk of a boar in the dark.

He goaded the men as he stood under elmtrees:
„Oh, look how he burrows, himself to conceal!
The silver-tusked boar, how he’s huffing and puffing!
Come on, let us smite him with arrows of steel!”

„My Lord, it is only the rustle of grasses”,
replied the retainer, increasingly stark.
„Enough!”, he retorted, beholding the grasses
that gleamed like the tusk of a boar in the dark.

He further emboldened the men under firtrees:
„Oh, look where he seeks to escape and retire,
the silver-tusked boar of the legends and stories!
Come on, let us smite him with arrows of fire!”

„My Lord, it is merely the shimmering moonlight”,
the sneering retainer did scornfully bark.
„Enough!”, he retorted, beholding the moonlight
that gleamed like the tusk of a boar in the dark.

But woe! at the spring, as his thirst he was quenching,
as over the water he leaned in the dusk,
a boar most enormous sprang up out of nowhere
and savagely gored him with murderous tusk.

„What beast so ferocious is bleeding my bosom,
aborting the hunt of my coveted boar?
What ominous fowl on the moon is now weeping?
What leaf is upon me, all withered and sore?”

„My Lord”, said his servant, „Your Lordship fell prey to
the silver-tusked boar that Your Lordship pursued.
The hounds are still barking and trying to get him…”
„Enough!”, he retorted, forlorn and subdued.

„I wish that you blew toward heaven your horn now,
till heaven receives me in it on that tune …”
Beyond the horizon, the pale moon was sinking.
The hunting horn sounded, then quieted soon.
___________________________________________

Un prinţ din Levant îndrăgind vînătoarea
prin inimă neagră de codru trecea.
Croindu-şi cu greu prin hăţişuri cărarea,
cînta dintr-un flaut de os şi zicea:

– Veniţi să vînăm în păduri nepătrunse
mistreţul cu colţi de argint, fioros,
ce zilnic îşi schimbă în scorburi ascunse
copita şi blana şi ochiul sticlos…

– Stăpîne, ziceau servitorii cu goarne,
mistreţul acela nu vine pe-aici.
Mai bine s-abatem vînatul cu coarne,
ori vulpile roşii, ori iepurii mici …

Dar prinţul trecea zîmbitor înainte
privea printre arbori atent la culori,
lăsînd în culcuş căprioara cuminte
şi linxul ce rîde cu ochi sclipitori.

Sub fagi el dădea buruiana-ntr-o parte:
– Priviţi cum se-nvîrte făcîndu-ne semn
mistreţul cu colţi de argint, nu departe:
veniţi să-l lovim cu săgeata de lemn!…

– Stăpîne, e apa jucînd sub copaci,
zicea servitorul privindu-l isteţ.
Dar el răspundea întorcîndu-se: – Taci…
Şi apa sclipea ca un colţ de mistreţ.

Sub ulmi, el zorea risipite alaiuri:
– Priviţi cum pufneşte şi scurmă stingher,
mistreţul cu colţi de argint, peste plaiuri:
veniţi să-l lovim cu săgeata de fier!…

– Stăpîne, e iarba foşnind sub copaci,
zicea servitorul zîmbind îndrăzneţ.
Dar el răspundea întorcîndu-se: – Taci…
Şi iarba sclipea ca un colţ de mistreţ.

Sub brazi, el striga îndemnîndu-i spre creste:
– Priviţi unde-şi află odihnă şi loc
mistreţul cu colţi de argint, din poveste:
veniţi să-l lovim cu săgeata de foc!…

– Stăpîne, e luna lucind prin copaci,
zicea servitorul rîzînd cu dispreţ.
Dar el răspundea întorcîndu-se: – Taci…
Şi luna sclipea ca un colţ de mistreţ.

Dar vai! Sub luceferii palizi ai bolţii
cum sta în amurg, la izvor aplecat,
veni un mistreţ uriaş, şi cu colţii
îl trase sălbatic prin colbul roşcat.

– Ce fiară ciudată mă umple de sînge,
oprind vînătoarea mistreţului meu?
Ce pasăre neagră stă-n lună şi plînge?
Ce veştedă frunză mă bate mereu?…

– Stăpîne, mistreţul cu colţi ca argintul,
chiar el te-a cuprins, grohăind, sub copaci.
Ascultă cum latră copoii gonindu-l…
Dar prinţul răspunse-ntorcîndu-se. – Taci.

Mai bine ia cornul şi sună întruna.
Să suni pînă mor, către cerul senin…
Atunci asfinţi după creştete luna
şi cornul sună, însă foarte puţin.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s